Monthly Archives: ianuarie 2012

Filmele săptămânii la Glendale Studio

Începând cu 20 ianuarie vă invităm la Glendale să vizionaţi cel mai recent film în regia lui Clint Eastwood: „J. Edgar”. Un film ce ilustrează povestea de viaţă a celui supranumit cel mai puternic om din America, care a deţinut pentru prima dată funcţia de director FBI, iar timp de şapte mandate prezidenţiale a reuşit să o păstreze.

Ca simbol al aplicării legii din America pentru aproape 50 de ani, J. Edgar Hoover a fost temut şi admirat, batjocorit şi venerat. Dar în spatele uşilor închise el a deţinut secrete care i-ar fi distrus imaginea, cariera şi viaţa.

Iar dacă nu aţi reuşit încă să vizionaţi „The Darkest Hour”, v-am pregătit pentru încă o săptămână proiecţii ale acestuia. Nu ezitaţi să vizionaţi un thriller 3D deosebit, care îmbină perfect trei stiluri: SF – Acţiune – Aventură.

Pentru sfârşitul de săptămână cinematografică, pregătim terenul pentru următoarea premieră: două proiecţii în avanpremiră cu „Man on a Ledge”, joi 26 ianuarie, orele 19.00 şi 21.00.

 

 

Reclame

Hai la film şi noi îţi facem cinste!

Astăzi vă oferim în avanpremieră încă două spectacole cu filmul J. Edgar: orele 15.50 şi 20.30.
Ce poate fi mai plăcut decât vizionarea unui film de excepţie într-o sală de cinema de 5 stele, cu popcorn şi ceai din partea casei?
Start la rezervări: 021 316 32 86; glendaleartcafe@gmail.com; http://www.facebook.com/cinemaglendalestudio.

Avanpremiera J. Edgar la Glendale Studio!

Bună dimineaţa! Aveţi chef de film? Dacă da, nu rataţi avanpremiera de la Glendale: J. Edgar, astăzi şi mâine, de la orele 15:50 şi 20:30 – povestea de o viaţă a celui care a fost primul director FBI şi care a reuşit să stabilească principiile după care agenţia funcţionează şi astăzi, reuşind să-şi păstreze postul de-a lungul a şapte mandate prezidenţiale. În ciuda personalităţii mai puţin populare şi a zvonurilor privind comportamentului duplicitar, reţeaua largă de informatori i-au dat puterea de a şti totul despre oricine. De aici şi supranumirea lui ca fiind cel mai cel mai puternic om din America.
Rezervările pot fi efectuate la telefon 021 316 32 86, via e-mail glendaleartcafe@gmail.com sau direct pe facebook.

Grăbiţi-vă să rezervaţi locuri la avanpremiera THE DARKEST HOUR in 3D de mâine seară! Intraţi pe facebook şi alegeţi-vă locul la film! Postaţi un comentariu cu rândul şi numerele scaunelor pe care le doriţi. Vă aşteptăm la Glendale!

Avanpremieră THE DARKEST HOUR in 3D

Mâine seară, de la orele 19.30 vă aşteptăm la avanpremiera THE DARKEST HOUR in 3D. Un Thriller SF captivant, în care omenirea, invadată de o forţă extraterestră malefică, încearcă să supravieţuiască. Vor reuşi eroii să afle calea spre izbândă? Suntem nerăbdători să aflăm. Voi ce spuneţi?
Nu rataţi vizionarea unui film excepţional la Glendale! Rezervări 021 316 32 86.

 

 

 

Sistemul de proiecţie 3D utilizat pentru vizionarea filmelor de acest tip la Glendale Studio

Filmele săptămânii la Glendale